|
Avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului Tamara Plămădeală reacţionează faţă de un caz de violenţa faţă de copii din partea cadrelor didactice
Fenomenul de violenţă fizică sau psihică din partea profesorilor aplicat faţă de elevi, cu regret, există în Moldova. Este o realitate tristă şi ruşinoasă, care nu trebuie ascunsă, despre care este necesar a informa societatea şi faţă de care trebuie educat un sentiment vehement de neacceptare şi intoleranţă, mai ales la generaţia tînără. Avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului Tamara Plămădeală conform Legii cu privire la Avocaţii Parlamentari îşi exercită atribuţiile pentru garantarea respectării drepturilor şi a libertăţilor constituţionale ale copilului şi realizării, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţie de răspundere de toate nivelurile, a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului Tamara Plămădeală a rezolvat în practica sa mai multe cazuri de acest fel, abordîndu-le întotdeauna din interesul suprem al copilului. Avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului Tamara Plămădeală are o atitudine intransigentă faţă de orice fel de abuz săvîrşit în privinţa copiiilor şi mereu a intervenit în astfel de situaţii. La 04.09.2011 la Linia Fierbinte - Telefonul Copilului a Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova a parvenit un apel telefonic anonim, aducînd spre cunoştinţă de cazul care a avut loc în clasa a VII-ea a unui Liceul dintr-un sat din raionul Ialoveni, despre violenţa fizică şi psihică aplicată elevilor şi comportamentul agresiv al profesoarei de limbă şi literatură română L. T. Art. 57 din Legea Învăţămîntului spune: în instituţiile de învăţămînt de toate gradele să se respecte drepturile şi libertăţile elevilor, sînt interzise pedepsele corporale, aplicarea sub orice formă a metodelor de violenţă fizică sau psihică. Concomitent, art. 3, 19, 29 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului stipulează că statul trebuie să protejeze copii faţă de abuzuri şi neglijare, scopul educaţiei trebuie să fie dirijată în sensul dezvoltării personalităţii, pregătind copilul pentru viaţa activă ca adult, cultivarea respectului pentru drepturile fundamentale ale omului şi pentru propriile valori cultural şi naţionale ale copilului şi ale altora… iar interesul superior al copilului trebuie să fie luat în considerare cu prioritate. În baza acestui caz, Avocatul parlamentar a solicitat concursul Direcţiei Generale Învăţămînt Tineret şi Sport Ialoveni în verificarea, stabilirea circumstanţelor cazului cu neadmiterea pe viitor a astfel de cazuri, în excluderea fenomenului violenţei în şcoală. Direcţia Generală Învăţămînt Tineret şi Sport Ialoveni a informat, în urma cercetări cazului, că într-adevăr astfel de caz a avut loc, fiind recunoscută fapta de însăşi profesoara L.T.. Ea a mărturisit că la data de 23 septembrie 2011 a aplicat metode interzise asupra unui dintre elevii săi, din clasa a VII-a, motivînd că l-a apărat pe fiul său, care învaţă în aceeaşi clasă. Totodată, au fost depistate şi alte încălcări din partea profesorilor ce ţin de disciplina de muncă. În baza Deciziei Consiliului de administraţie pentru manifestarea violenţei faţă de elevi profesoarei de limbă şi literatură română L.T. şi profesoarei de biologie C.V.pentru încălcare disciplinei de muncă le-a fost aplicată mustrare aspră, iar directorul adjunct pentru activitatea educativă a fost atenţionat pentru a eficientiza lucrul de prevenire şi combatere a violenţei faţă de copii din partea cadrelor didactice, directorul adjunct pentru instruire şi activitate didactică a fost atenţionat pentru intensificarea cerinţelor de respectare strictă a disciplinei de muncă a tuturor angajaţilor din liceu. Astfel un apel la Linia Fierbinte - Telefonul Copilului a Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova a depistat şi sperăm a soluţionat un caz grav de violenţă faţă de copii din partea cadrelor didactice-fenomen social a cărui toleranţă este inadmisibilă într-o societate ce tinde spre educarea unor generaţii de cetăţeni demni şi liberi.
|