|
În procedură la avocatul parlamentar, după cum aţi fost informat anterior, se află spre examinare petiţia cet. T. M. domiciliată str. Munceşti mun. Chişinău în care se invocă lezarea dreptului constituţional privind accesul liber la justiţie prin prisma neexecutării deciziei judecătoreşti din 09.06.05 emisă de Judecătoria sector Botanica mun. Chişinău. Reieşind din materialele prezentate de către petiţionară şi din răspunsul Dvs., nr.9 din 27.02.09 reiese, că administraţia ÎMGFL 7 a efectuat repartizarea apartamentului nr.6 din str. Munceşti „i” mun. Chişinău, în baza hotărârii Judecătoriei sector Botanica mun. Chişinău din data de 12.11.04, la adresarea lui Trifan Gheorghe la data de 05.02.05. În aceste condiţii, avocatul parlamentar Vă comunică, că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 martie 2005, a fost admis recursul depus de către Trifan Maria şi casate decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 03.02.05 şi hotărârea Judecătoriei sect. Botanica, mun. Chişinău din 12.noiembrie 2004 cu remiterea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă. Ulterior, prin decizia Judecătoriei sector Botanica mun. Chişinău din data de 09.06.05 a fost dispusă admiterea parţială a cererii de chemare în judecată a lui Trifan Gheorghe şi obligată T. M. de a nu crea impedimente lui T. G. în folosirea spaţiului locativ din ap.6 str. Munceşti „i” mun. Chişinău. În sensul divizării şi stabilirii cotei părţi din apartamentul nominalizat, acţiunea lui Trifan Gheorghe a fost respinsă. Totodată, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 august 2005 şi prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 noiembrie 2005 a fost menţinută hotărârea Judecătoriei sector Botanica mun. Chişinău din 09.06.05. Astfel, avocatul parlamentar consideră, că cet. T. G. a prezentat administraţiei ÎMGFL 7 o hotărâre, care deja nu mai este în vigoare, totodată fiind încălcat dreptul constiuţional la acces liber la justiţie prevăzut de art. 20 al Constituţiei RM al cet. T.M.. Reieşind din cele menţionate şi ţinând cont de faptul, că numărul cererilor depuse la CEDO cu privire la lezarea drepturilor constiutuţionale ale cetăţenilor R. Moldova creşte în fiecare an, în confomitate cu art. 27 din Legea RM cu privire la avocaţii parlamentari nr. 1349 din 17.10.1997, Recomand: 1. Examinarea prezentului aviz şi întreprinderea măsurilor necesare în vederea executării hotărârii Judecătoriei sector Botanica mun. Chişinău din 09.06.05. 2. Aducerea la cunoştinţă a cet. Trifan Gheorghe şi Trifan Maria despre aplicabilitatea hotărârii nominalizate. 3. Prezentul aviz urmează să fie examinat în termen de 30 zile, cu informarea ulterioară a avocatului parlamentar, asupra măsurilor întreprinse.
|