Evoluţia institutului Ombudsmanului demonstrează că, deşi este o instituţie nouă, se manifestă printr-un mare grad de adaptabilitate şi credibilitate, răspîndirea  rapidă  constituind semnul succesului acestei instituţii, care se află în serviciul cetăţeanului.

Ombudsman, cuvînt de provinienţă suedeză, aplicat în limbajul universal, înseamnă autoritatea, persoana, care pledează pentru altul. În sens juridic, Ombudsmanul este o persoană independentă, respectabilă, împuternicită  de Parlament sau Guvern pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor  fundamentale ale omului.

Prima instituţie constituită pentru a veghea la respectarea legilor în administraţie este considerată instituţia suedeză, prevăzută în Constituţia Suediei din 1809, sistemul suedez fiind considerat acel care a creat Ombudsmanul parlamentar. E de menţionat, că caracteristic acestui sistem este ideea de mandatar, adică de persoană care acţionează în baza unei împuterniciri, Ombudsmanul parlamentar suedez fiind un mandatar al Riksdagului.

Se evocă că instituţia Ombudsmanului poate fi organizată la nivel naţional, provincial ori local, sub două forme: Ombudsmanul cu competenţă generală,  care primeşte orice plângere a cetăţenilor împotriva abuzurilor şi  nedreptăţilor administraţiei, şi în rezultatul examinărilor, solicită administraţiei repunerea  acestora în drepturi; Ombudsmanul  cu competenţă  specială, care  controlează anumite servicii sau domenii.

Instituţia Ombudsmanului (mediatorului), s-a statuat după primul război mondial în multe state, avînd la bază modelul suedez, consfinţit constituţional în anul 1809. Statele respective au introdus modelul suedez în ordinea lor juridică, dar profund modificat, cu forme şi variante diverse privind denumirea, componenţa,   competenţa, durata mandatului etc. Drept exemplu, servesc denumirile naţionale diferite:  Comisar Parlamentar în Marea Britanie, Apărător al Poporului în Spania, Mediator în Franţa, Protector al Cetăţeanului în Canada, Delegat Parlamentar al Apărării în Germania, Comisar în Problemele Administraţiei în Cipru, Apărător al Drepturilor Civile în Polonia, Ombudsman pentru Drepturile Omului în Slovenia, Avocatul Poporului în România, Avocat parlamentar în Republica Moldova (Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova), în alte state - mediator public, procuror parlamentar etc.

Printre caracteristicile de bază ale instituţiei    Ombudsmanulul pot fi menţionate: crearea printr-un act al puterilor sau autorităţilor statului;  misiune de supraveghere a activităţii administraţiei publice; sarcină de a inspecta, demasca,  recomanda şi a da publicităţii rezultatele investigaţiilor.

Funcţiile exercitate de către instituţia  Ombudsmanulul, în baza misiunii sale,  constau în: supravegherea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a legalităţii, care implică şi funcţiile de cercetare şi control a  administraţiei publice; mediere sau  sugerare a unor noi măsuri legale; sancţionare sau  penalizare a autorităţilor, care provoacă prejudicii în  activitatea instituţiei.

Ombudsmanul este o instituţie cu caracteristici speciale, deoarece, spre deosebire de celelalte trei autorităţi publice clasice:  legislativă, executivă şi judecătorească,   nu are putere de decizie, rolul   reducîndu-se  la element complementar celor trei autorităţi publice clasice, funcţia  principală  fiind    constatarea  corectitudinii  acţiunilor administraţiei.